Ionel Stoica : Se fac eforturi mari la Curtea de Apel București să-l facă scăpat pe Marian Vanghelie- are o condamnare grea primită în faza de fond: 11 ani și 8 luni de pușcărie!

    0
    61

    Sunt mai multe capete de acuzare pentru care a fost găsit vinovat, filajele au fost menținute în dosar, sunt interceptări grele acolo, denunțurile și declarațiile martorilor s-au menținut, sentința definitivă l-ar rupe.

    Procesul avea stabilit următorul termen pe 3 octombrie, urmau să fie audiați martori, fostul edil a cerut audierea a vreo 30 de personae, dar întregul proces urmează să se reia de la zero. Exact așa, cum auziți!

    Unul dintre judecătorii din complet, Toma Cătălin Răileanu, a fost detașat la CSM, începând cu data de 02.10.2023. Dosarul bate spre prescripție, de-asta spun că Marian Vanghelie o să scape. O să fie o cursă contracronometru, dar sunt șanse slabe ca dosarul să fie tras în pronunțare anul ăsta.

    Las aici un mic timeline, să vedeți cum au fugit judecătorii de dosarul ăsta, s-a reluat de vreo 4-5 ori de la zero. Ar putea intra în Cartea Recordurilor. Faptele pentru care este judecat Marian vanghelie sunt din perioada 2006-2014.

    Dosarul a fost trimis în judecată în 2015 și s-a desfășurat la Tribunalul București pe parcursul a 93 de termene de judecată, timp în care fostul edil a „schimbat” cinci judecători: doi s-a abținut (jud. Liliana Ciupercă, jud. Gheorghiță Sandu), altul s-a pensionat (jud. Otilia Bomboș), iar altul a fost promovat, fapt care s-a soldat pe parcursul timpului cu amânări și reaudieri de martori. Într-un final, în 2019, cauza a ajuns la judecătoarea Cristina Cristea, care a pronunțat decizia pe fond (pe 31 mai 2021): 11 ani și 8 luni de închisoare pentru Marian Vanghelie.

    Dosarul a ajuns la Curtea de Apel București pe 4 august 2021, iar primul termen a fost stabilit în ianuarie 2022. De atunci, trenează pe rolul Curții de Apel București, au fost vreo 30 de termene, se cer probe, se fac audieri, se amână, chichițe avocățești etc.

     

    Lasă un răspuns